Să descoperim împreună cum arată iubirea atunci când o scrii cu litere digitale, dar cu suflet analog
Autorul acesteie cărți, Cătălin Horațiu Popa, s-a decis, fiind din nou singur, după divorț, să își găsească o nouă iubire, folosind, de data aceasta, sprijinul aplicațiilor de dating online.
Și, nu doar că a început să caute și să iasă la întâlniri cu cele pe care algoritmii i le-au scos în cale, dar a avut și curajul ca, inspirat de experiențele trăite, să scrie o carte. Ea poate fi atât un ghid pentru începători, cât și un ajutor pentru cei care au avut îndrăzneala de a-și căuta, la rândul lor, dragostea pe internet. Sau, poate, doar o descoperire a unei alte lumi de către cei care sunt curioși de a afla lucruri noi, din zone pe care nu le-au explorat niciodată. Evident, ca în tot ce ține de relațiile interumane, nu există „rețete sigure”, dar împărtășirea propriilor succese și eșecuri poate fi o modalitate prin care alții pot trage singuri niște concluzii valabile pentru ei.
Popa Cătălin Horațiu: eBook – Misiune: Posibilă. Online dating
Cărțile în format digital se achită cu cardul la check-out și se trimit pe adresa de e-mail a clientului, fiind marcate cu watermark personalizat (cu numele acestuia) pentru fiecare copie comandată.
