„Unicul dor al vieții mele fiind să-mi văd Națiunea mea fericită...” - Avram Iancu

Ca istoric al luptei naționale la Brașov pentru eliberare și întregire națională, pot confirma că gândirea și acțiunea politică a celor două-trei generații de luptători brașoveni, de la 1848 până la 1918, au avut drept repere identitare și cote de românism eroic pe Avram Iancu și pe cei din jurul său, iar valorile Revoluției Pașoptiste au constituit temelia aspirațiilor și a inițiativelor naționale care s-au născut la Brașov. De la proiectul „Regatului Dacic”, definit de revoluționarii pașoptiști întruniți în orașul de sub Tâmpa, la programele naționale brașovene de la 1860, la proiectul constituțional al lui Bărnuțiu din 1862, stârnit de Iacob Mureșianu și promovat de Gazetă, până la cele vreo opt „memorande” ale lui Barițiu, primul mare brașovean al lui Avram Iancu, și mai ales Memorandul lui Aurel Mureșianu, adevărate „proiecte de țară” românească transilvană, toate acestea se întemeiază pe gândirea și acțiunea națională a pașoptiștilor, în fruntea cărora trona duhul național al „Craiului Munților”. Din cealaltă perspectivă – istoriografică, publicistică, artistică, cea de formare a cultului pentru eroul național Avram Iancu –, Brașovul românesc, cultural și spiritual, este, poate, în fruntea acestui fenomen general românesc, cu o contribuție fără egal, constantă și de lungă durată, pe care o reconstituim aici. IOAN VLAD

Pe coperta I: Mișu Popp, Avram Iancu, ulei pe pânză, 1885 Muzeul Național de Istorie a României, București